Batalia de pe Ialomita

          Succesul lui Iancu avu drept urmare o şi mai mare reacţie din partea turcilor. Preocupat de pierderea influenţei în Ţara Românească şi dorind să-l răzbune pe Mezid-bei, sultanul trimite o armată de circa 80.000 de oameni, în frunte cu beilerbeiul Rumeliei, Sehabeddin. Turcii trec Dunărea pe la Nicopole. Basarab nu le poate rezista singur şi se retrage spre munţi, aşteptând ajutoare din Transilvania. Între timp turcii se răspândesc prin ţară în expediţii de pradă. Atunci Iancu trece cu armata sa munţii şi pe data de 2 septembrie 1442 atacă pe turci pe valea Ialomiţei. Bătălia fu decisivă şi până la căderea nopţii, turcii sunt puşi pe fugă. Cu un sangiac şi patru bei căzuţi, Sehabeddin trece Dunărea cu o parte din armată, iar restul trupelor turceşti risipite prin ţară sunt nimicite una câte una. Se zice că prada de război a lui Iancu fu uriaşă (steaguri, corturi, peste 5.000 de cămile, cai, catâri şi haine scumpe). Fidel concepţiei militare conform căreia atacul este cea mai bună apărare, Iancu trece Dunărea în noiembrie-decembrie, împrăştie pe turci la Vidin şi se reîntoarce victorios prin Serbia.